Fotbal Intern· 1 min citire

Reverențele lui Liviu Ciobotariu după remiza cu Farul: „Alibec mi se pare cel mai bun atacant din campionatul nostru”

Liviu Ciobotariu

Liviu Ciobotariu

Scris de Ion Gabriel Publicat: 29 nov. 2024, 20:15

Echipa FC Botoșani a încheiat la egalitate vineri, pe teren propriu, scor 0-0, cu formația Farul Constanța, în primul meci al etapei a 18-a din Superligă.

„Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei”, susține tehnicianul

Cele două echipe se află în a doua jumătate a clasamentului. Farul este pe 11, cu 21 de puncte, în timp ce formația pregătită de Liviu Ciobotariu are 18 puncte și ocupă poziția 13.

„A fost 0-0, dar a fost un joc disputat, cu faze de poartă de ambele părți. Farul a avut două situații bune de a marca. Noi ne-am creat 4-5 oportunități de a înscrie. Vreau să felicit ambele echipe pentru jocul prestat, a fost un meci de luptă.

Jucătorii mei au crezut până în ultimul moment, dar din păcate nu am reușit să înscriem. Ca lucru pozitiv pot să scot în evidență că nu am primit gol. A fost un rezultat echitabil. Eu cred că se putea mai mult.

Nu am ce să le reproșez jucătorilor mei. Au blocat culoarele. Alibec mi se pare cel mai bun atacant din campionatul nostru”, a spus Ciobotariu, la final.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News