Fotbal Intern· 2 min citire

Robert Negoiță, la Rapid? Politicianul a dezvăluit: „Nu e greu să intri în fotbal!”

RAPID

RAPID

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 4 ian. 2024, 14:13

Robert Negoiță a vorbit recent despre fotbal. Politicianul a mărturisit că a fost aproape de a investi la Rapid.

Concret, primarul Sectorului 3 a dezvăluit că au existat multe oferte, printre care s-a aflat și echipa din Giulești.

„Nu e greu să intri în fotbal!”

„Da, au fost mai multe. Inclusiv Rapid, dacă nu mă înșel. Să găsesc o soluție, să mă implic într-un fel. Sub o formă sau alta să fiu patron. Nu am ce căuta acolo. E o lume complicată. În opinia mea, nu e greu să intri în fotbal, să ieși de acolo e greu”, a spus Robert Negoiță, conform Fanatik.

„Edi Iordănescu a făcut o performanță!”

Politicianul a comentat și pe seama echipei naționale, care a reușit calificarea la EURO 2024.

„Țin cu echipa națională. Edi Iordănescu face treabă! Și dacă ne uităm cam ce jucători avem și cam la ce nivel joacă conaționalii noștri, părerea mea este că el a făcut o treabă foarte bună. Chiar minuni.

Haideți să ne uităm câți jucători avem în primele ligi din Germania, Franța sau Italia? E subțire rău. Nu sunt implicat în treaba asta, dar țin cu echipa națională. Dar când mă mai uit din când în când la câte un meci îmi dau seama că niciodată nu am stat așa de prost.

Îmi aduc aminte că am avut înainte jucători pe la echipele mari. Iar tu ca selecționer lucrezi cu materialul pe care îl ai și el a făcut o performanță. A făcut o treabă bună. A fost înjurat, da, dar asta e realitatea noastră”, a mai spus Robert Negoiță, conform sursei precizate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News