Tragerea la sorți va avea loc mâine, de la ora 19.00, și va stabili grupele din care echipele naționale se vor lupta pentru un loc la Europeanul de peste trei ani!
Prima reprezentativă a României trebuie să mai aștepte cel puțin trei ani până la îndeplinirea unui obiectiv, astfel că EURO 2024 a devenit acum principala misiune a echipei naționale. Înainte însă de accederea la Campionatul European care se va desfășura în Germania, tricolorii vor trebui să treacă de Liga Națiunilor, competiție prin care se pot califica la primul turneu final după mulți ani.
Urna IV: Slovenia, Muntenegru, Albania și Armenia.
România va disputa șase meciuri în grupa din Liga Națiunilor, patru urmând să se dispute în prima jumătate a lunii iunie, iar două la finalul lui septembrie, după cum urmează: