Fotbal Intern· 2 min citire

S-a aflat ce oferte de a antrena are Dan Petrescu. În ce campionat este aștepat tehnicianul român

Dan Petrescu

Dan Petrescu

Scris de Vlad Ciotoran Publicat: 3 ian. 2021, 16:57

Nikolai Pyrneu, agentul lui Dan Petrescu (53 de ani), susține că tehnicianul român este așteptat să pregătească o echipă din Rusia. "Bursucul" s-ar afla în negocieri cu ȚSKA Moscova și Lokomotiv Moscova.

Dan Petrescu este, în continuare, liber de contract după ce a plecat de la CFR Cluj. Antrenorul român și-a petrecut sărbătorile de iarnă în Qatar, unde a analizat ofertele de a antrena.

De când a plecat de la CFR Cluj, au fost zvonuri că Dan Petrescu ar fi aproape s-o preia pe Al Nassr, din Arabia Saudită, sau gruparea engleză Sheffield Wednesday.

dan petrescu

Nikolai Pyrneu, agentul său, a acordat un interviu în presa din Rusia în care a dezvăluit ce oferte a primit fostul international român.

”Dan se simte foarte bine, se odihnește după ce a plecat de la CFR Cluj. Există deja propuneri din Arabia Saudită, din Emiratele Arabe Unite, dar încă ne gândim. Dar, așa cum am spus de multe ori, prioritatea lui este să se întoarcă în Rusia. Petrescu este pregătit să lucreze, dar nu depinde de noi. ȚSKA Moscova ar fi interesantă pentru el. Este un club de top la nivel european, orice antrenor normal se vede la această echipă. La fel ca la Spartak”, a declarat Nikolai Pyrneu pentru RIA Novosti.

Bursucul” a pregătit 13 echipe de-a lungul timpului: FC Național, Sportul Studențesc, Rapid, Wisla Cracovia, Unirea Urziceni, Kuban Krasnodar, Dinamo Moscova, Al Arabi, ASA Târgu Mureș, JS Suning, Al-Nasr, GZ Hengfeng și CFR Cluj, în trei mandate.

Dan Petrescu

Citește și CFR Cluj slăbește în ofensivă. Ofertă de nerefuzat pentru unul dintre titulari

 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News