Capul de afiș din etapa a 8-a a play-off-ului Ligii 1, dintre CS U Craiova și CFR Cluj, disputat în Bănie, s-a terminat cu scorul de 1-3.
Golurile duelului de pe ”Ion Oblemenco” au fost marcate de către Alexandru Păun, în minutele 4 și 74, dar și Ciprian Deac, în minutul 68, pentru ardeleni, respectiv Ștefan Baiaram, în minutul 11, pentru olteni.
Fostul mare internațional, Ioan Ovidiu Sabău, a avut și el o intervenție la finalul întâlnirii din Bănie, despre care a afirmat că a fost una echilibrată în prima repriză, dar nu a înțeles scăderea bruscă a oltenilor după pauză.
Sabău a rămas impresionat și de un anume jucător, pe care îl consideră omul meciului si anume Adrian Păun, autorul unei duble pentru CFR Cluj.
”Prima repriză a fost una echilibrată, dar a doua a fost ceva bizar. Craiova nu a ieșit bine de la cabine. Mă așteptam să arate mult mai bine, veneau după patru meciuri fără victorie și erau motivați să nu piardă locul 3.
Chiar și în prima repriză CFR a fost mai bună, iar Păun e omul meciului, a făcut un meci extraordinar”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, potrivit Look Sport.
În urma rezultatului din această etapă, CFR Cluj a rămas pe primul loc în play-off, cu 48 de puncte acumulate în clasament. Etapa următoare, gruparea ardeleană va juca la Botoșani, pe 18 mai.
CS U Craiova stă pe locul 3 în play-off, acolo unde a acumulat până acum 37 de puncte. În etapa următoare, Vătăjelu și compania vor juca în deplasare la FCSB, pe 19 mai.