Scandal în Superliga. Mihai Rotaru, replică tăioasă pentru Gigi Becali: „E un abuz!”

Mihai Rotaru
Mihai Rotaru, acționarul principal al Universității Craiova, a reacționat dur după ce Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal au modificat în regim de urgență regula privind înscrierea jucătorilor pe listele pentru Superliga, ca urmare a unei solicitări venite din partea lui Gigi Becali, patronul FCSB.
Până de curând, regulamentul prevedea că un jucător scos de pe lista de Superliga nu putea fi reintrodus decât dacă îi era reziliat și refăcut contractul. Becali a ridicat problema pentru a-l readuce pe Edjouma în lotul FCSB fără să-i schimbe contractul. După sesizarea publică a lui Becali, FRF și LPF au decis să schimbe regula în timpul competiției, permițând reintroducerea directă a jucătorului pe listă.
Decizia a provocat furie în rândul cluburilor rivale. Rapid și Universitatea Craiova au emis un comunicat comun prin care și-au manifestat dezaprobarea față de modificarea regulii „în timpul jocului” și fără consultarea tuturor cluburilor.
Rotaru a subliniat că deși era de acord că regula anterioară era greșită, „nu schimbi regulile în timpul competiției, asta spune bunul-simț juridic”. El a criticat faptul că decizia a fost luată la presiunea lui Gigi Becali, fără o consultare largă în rândul echipelor și a atras atenția că aceeași situație a existat în trecut și la Craiova, când s-a respectat regulamentul și s-a făcut un nou contract pentru jucătorul afectat.
„M-a deranjat că a spus de lipsa bunului-simț juridic și de lipsă de inteligență. Nu e dânsul în măsură să vorbească despre lipsa de inteligență și despre lipsă de bun-simț juridic. Nu contestăm că era o regulă proastă. Dar nu schimbi în timpul competiției, nu schimbi în timpul jocului regulile, asta spune bunul-simț juridic. Nu mă interesează ce spune Gigi Becali.
Am dat un comunicat comun noi și Rapid. Nu ne interesează FCSB. Ne interesează că vine X și zice că schimbă regulile jocului. Nu ne interesează că e bine sau e rău, ne interesează că nu schimbăm în timpul jocului. Noi cerem suspendarea decizie până la următoarea perioadă de mercato. Plus consultarea echipelor, membrilor. Nu ne-a consultat nimeni.
L-au consultat doar pe cel mai mare membru, pe Gigi. Noi am fi spus da. Dar nu în timpul jocului, o facem peste 6 luni. Noi am făcut demersuri, e cazul Gardoș. Când era la Craiova i-am reziliat contractul și am făcut unul nou. Noi am sunat dacă putem schimba regula și au zis că nu, că nu putem schimba în timpul campionatului.
Începuse campionatul, fusese accidentat, apoi am vrut să-l reintroducem. Au fost de bun-simț, au zis că nu putem schimba regulile în timpul jocului. Edjouma probabil nu a vrut acum să facă alt contract. Noi atunci am reziliat și am făcut un nou contract, Florin a fost de acord, a fost totul regulamentar.
Nu știu care ar fi următorii pași dacă nu ne acceptă demersul. E o situație neplăcută. Cei de la CFR au zis că nu pot contesta, pentru că îi avantajează și pe ei. Au zis că avem dreptate, nu poți schimba regulile în timpul jocului, dar nu pot contesta public, pentru că îi avantajează și pe ei.
Există un pol de putere, care e Gigi, și e neplăcut pentru restul participanților, dar doar atât. A fost un abuz în această situație. Trebuia să fim consultați. Decizia nu trebuia să fie luată după începutul campionatului. Dar, repet, regula era o prostie, și noi voiam să o schimbă încă de acum câțiva ani”, a declarat Mihai Rotaru.
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























