Faza golului anulat celor de la FCSB în meciul de pe terenul lui CFR Cluj, din etapa a 19-a a Superligii, continuă să suscite comentarii.
Sebastian Colțescu a greșit fundamental, consideră Adrian Porumboiu
În minutul 51, Florinel Coman a marcat cu un șut de la aproximativ 30 de metri, dar arbitrul de centru Sebastian Colțescu a anulat reușita.
Fostul arbitru internațional Adrian Porumboiu consideră că centralul trebuia să oprească faza imediat, deoarece a fost un fault evident.
„A greșit fundamental după părerea mea. Pentru că în momentul în care tu ai arătat că e sub control faza și ai lăsat jocul să continue. Ai făcut un gest larg din care să înțeleagă toată lumea că jocul este valabil că nu este fault după aprecierea lui.
S-a mai continuat după mai multe faze și s-a sfârșit printr-un gol superb. Asta e mai puțin important că golul a fost superb. Întrebarea pe care o pun dacă a fost sau nu fault, a fost fault evident.
Atacul prima dată cu piciorul drept al apărătorului Crețu este un atac regulamentar pe minge, dar piciorul stâng i-a jucat feste, l-a lovit cu piciorul stâng”, a spus el.
„Sebastian Colțescu a lăsat în veșnica lui pomenire”, spune Adrian Porumboiu
Adrian Porumboiu consideră că la meciuri de asemenea importanță ar trebui delegați arbitri aflați pe lista FIFA, nu cei pe final de carieră.
„Colțescu a greșit pentru că nu a fluierat imediat. A lăsat în veșnica lui pomenire când vrea el să lase într-o parte, vrea să fie simpatic cu toată lumea. Are de achitat polițe pe la toate echipele.
Polițele cum sunt acum cu asigurările care dispar, hai să le spunem datorii. Nu spun eu, a scris presa de mercedesuri cumpărate”, a mai precizat Porumboiu, potrivit Fanatik.
CFR Cluj și FCSB au remizat, 1-1, astfel că echipa bucureșteană își păstrează avansul de 6p, 38 față de 33. Podiumul este completat de Universitatea Craiova, cu 32p, iar celelalte echipe aflate pe loc de play-off sunt Rapid (31p), FC Hermannstadt și Farul (ambele cu 28p).