Tricolorii și-au mai trecut în cont o ratare a obiectivului, astfel că parcursul elevilor lui Mirel Rădoi din campania de calificare pentru Mondialul din Qatar a făcut ca România să privească din nou din fața televizoarelor un turneu final!
Echipa națională condusă de Mirel Rădoi nu a izbutit să prindă locul secund în grupă și implicit să meargă la barajul pentru CM 2022. Această nouă contraperformanță a dus la schimbarea selecționerului, iar FRF se află în căutarea disperată a unui antrenor care să producă rezultatele dorite în fotbalul românesc.
Principala țintă a celor de la Casa Fotbalului a fost Gică Hagi, însă fostul lider al Generației de Aur a refuzat propunerea Federației, motivând că este angrenat în proiectul de la Farul. Cu toate acestea, Florin Răducioiu este de părere că "Regele" este singurul care putea obține performanță imediată pe banca naționalei României.
”Eu am spus numele Hagi, că singurul care poate califica România la un turneu final în doi ani el e. A ajuns la o maturitate foarte mare. A făcut din nimic clubul Viitorul, a crescut jucători importanți. Hagi cunoaște profund fotbalul românesc. El ar fi antrenorul ideal pentru a ne califica, nu pentru a crește, niciun proiect... Am rămas surprins, pentru că era momentul lui.
El mereu a dovedit că e un patriot, era momentul de a-și lua revanșa ca antrenor al naționalei, momentul de acum 20 de ani. Cred că a pierdut o șansă unică. Îi respectăm alegerea, decizia. E prietenul meu, dar în momentul de mare dificultate al fotbalului românesc, el era potrivit pentru națională”, a declarat Florin Răducioiu, pentru Telekom Sport.