Semifinala Islanda - România se mută în spațiul virtual!
Meciul dintre ''tricolori'' și islandezi a fost reprogramat în luna iunie, însă joi, 26 martie, va avea loc semifinala dintre cele două echipe în spațiul virtual, pe celebrul joc FIFA.
FRF a anunțat că cele două federații naționale au fost de acord pentru un duel virtual, care să le îndulcească amarul pasionaților de fotbal în perioada în care fotbalul a fost întrerupt din cauza pandemiei de coronavirus.
Fiecare echipă va fi reprezentată de doi componenți, iar meciurile se vor disputa tur retur. În total vor avea loc 4 meciuri, iar România va fi reprezentată de Dan Buzărnescu (campion la FIFA care reprezintă Universitatea Craiova) și Marius Bucur.