Echipa Sepsi OSK a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, formația Oțelul Galați, în etapa a 23-a din Superligă.
La Sf. Gheorghe, gazdele au avut primele două mari ocazii ale meciului, prin Marius Coman, în minutul 22, și Cosmin Matei, șapte minute mai târziu, dar golul a venit abia în repriza secundă.
Cosmin Matei a centrat și Ninaj a înscris, în minutul 55. Sepsi și-a majorat avantajul pe final. Mailat a marcat la debutul pentru covăsneni, în minutul 90+1, și Sepsi s-a impus cu 2-0 și este pe primul loc sub play-off, 7, cu 33 de puncte. Oțelul are 25 de puncte și este pe 11.