Sepsi – Rapid a fost meciul care a deschis runda cu numărul 19 din SuperLiga. La finalul partidei de la Sfântu Gheorghe, gazdele au reușit să se impună în fața giuleștenilor cu 2-0 și au urcat pe loc de play-off.
Rapid, ratări peste ratări în partida de la Sfântu Gheorghe
Formația din București a fost urmărită de ghinion în partida cu Sepsi. Jucătorii lui Marius Șumudică au lovit bara porții apărate de Niczuly de patru ori.
Totul a început în finalul primei reprize, când o minge respinsă de portarul covăsnenilor a ajuns la Burmaz care a trimis mingea în bară, cu poarta goală.
În minutul 61, același Burmaz a reușit să lovească, din nou, bara dintr-o singură lovitură. După o greșeală a lui Dumitrescu, fotbalistului Rapidului s-a trezit cu mingea la picior, în careu, și din câțiva metri șutează imediat la poartă.
Mingea lovește din plin bara transversală, apoi capul lui Niczuly, apoi iar bara transversală. Ulterior, balonul intră în posesia portarului de la Sepsi care degajează în față.
Ocaziile s-au răzbunat în favoarea celor de la Sepsi
Cum oaspeții au ratat șansa de a trece în avantaj, cei care au deblocat primii tabela au fost jucătorii echipei gazde. Sepsi a deschis scorul în minutul 74, prin El Sawi. Fotbalistul a marcat împotriva clubului de care aparține printr-o execuție foarte bună.
Trei minute mai târziu, fotbaliștii lui Rapid au trimis din nou mingea în bara transversală. De data asta Boupendza a fost la un pas de a egala cu un șut din careu, însă nici el nu a fost mai norocos.
Cea care avea să marcheze din nou a fost tot Sepsi, chiar la ultima fază a meciului. Denis Haruț a înscris din penalty cu un șut dat pe jos la colțul din dreapta.