Fotbal Intern· 2 min citire

Sergiu Hanca, împăcat cu rezultatul de 0-0 cu cei de la Poli Iași: „Am avut meciuri dificile în ultima perioadă!”

Sergiu Hanca

Sergiu Hanca

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 2 oct. 2023, 22:30

Sergiu Hanca a reacționat după Poli Iași-Petrolul Ploiești 0-0. Jucătorul prahovenilor s-a declarat mulțumit de rezultat.

Fotbalistul de 31 ani a declarat că programul dificil al echipei sale s-a cunoscut în prestația contra moldovenilor. Iată ce a spus.

„Am avut meciuri dificile în ultima perioadă!”

„E un punct câștigat, pentru care am muncit. Nu am luat gol, asta încercăm să facem în fiecare meci. Am avut o săptămână dificilă atât mental, cât și fizic. Am jucat o partidă cu Hermannstadt în 10 oameni și după am avut o deplasare în Cupă (n.r. - cu Progresul Pecica). 

Nu a fost ușor. Sper ca acest punct să ne ajute mai târziu. Am avut meciuri dificile în ultima perioadă. Cu CFR am practicat un joc bun și toată lumea a văzut ce s-a întâmplat , cu Hermannstadt am jucat în 10 oameni. Nu cred că suntem în criză. Ne antrenăm la fel, încercăm să jucăm la fel, totul este ca înainte. 

Superliga este foarte echilibrată în momentul de față. Oricine poate bate pe oricine. Nu mai există o diferență atât de mare între echipe. Toate încearcă să fie organizate bine atât din punct de vedere ofensiv, cât și defensiv. 

Pentru mine nu e o surpriză unde suntem. Văd în fiecare zi la antrenament cât ne pregătim. Vrem să acumulăm cât mai multe puncte”, a declarat Sergiu Hanca, pentru Digi Sport.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News