Dinamo a avut parte de cel mai dificil sezon, după ce în vară clubul a ajuns pe mâinile lui Pablo Cortacero, dat ca dispărut acum din Ștefan cel Mare.
După ce ibericul nu a mai venit cu niciun ban, de soarta clubului Dinamo s-au ocupat suporterii, prin intermediul programului DDB, însă nici lor nu le-a fost ușor.
Dorinel Munteanu se bucură de faptul că Dinamo a fost salvată de suporteri în acest sezon, însă este de părere că dacă și-n sezonul următor echipa din Ștefan cel Mare se va chinui ca în acest an, mai bine ar lua-o de la zero.
,,Sunt convins că toate eforturile fanilor au avut în spate un plan, acela de a aduce oameni cu bani care să susțină echipa financiar. Dacă și anul viitor Dinamo va fi în a doua parte a clasamentului, mai bine ar fi să o ia de la capăt, să nu se mai chinuie.
Dorinel Munteanu
Orice suporter își dorește să facă performanță, să fie printre primele. Un club ca Dinamo, dacă e foarte bine organizat, va fi unul puternic. Dacă nu va fi bine organizat, vom trăi același sentiment pe care l-am trăt și anul acesta
Mă gândeam că va fi greu să se salveze, dar merită să fie felicitați. Mă bucur din suflet că Dinamo a rămas în Liga 1. Sigur, mi-aș dori să o văd pe Dinamo că se bate în play-off sau trage la titlu, dar vom vedea ce va fi anul viitor.
Felicitări și suporterilor, dar în special staff-ului tehnic și jucătorilor. Sincer, eu nu mai credeam că pot să-și revină, dar au dat dovadă de suflet pentru echipă.'', a declarat Dorinel Munteanu, potrivit GSP.
Dinamo a încheiat campionatul pe poziția a 5-a în play-out-ul Ligii 1, după ce ajunsese la un moment dat să se lupte pentru salvarea de la retrogradare.