Divizionara secundă Corvinul Hunedoara nu poate juca în Superliga, deoarece este club de drept public, situație în care e află și Steaua.
Dacă și-ar fi schimbat forma de organizare și s-ar fi înscris la FRF cu o nouă formă juridică, nu ar mai fi putut participa în preliminariile Europa League.
După victoria cu 4-0 pe terenul lui Paksi în prima manșă a turului 1 preliminar, au crescut șansele ca drumul hunedorinilor în cupele europene să dureze cel puțin până la începutul lunii august, când expiră termenul impus de FRF pentru depunerea actelor privind organizarea juridică a unei echipe.
„Din punct de vedere juridic, lumea trebuie să știe că s-au depus documentele la Ministerul Tineretului și Sportului pentru obținirea noului CIS pentru clubul de drept privat. Este doar o formalitate.
Regulamentul spune că trebuie depuse actele cu 24 de ore înainte de începerea primei etape din Liga 2, care este pe 3 august. Ultimul meci al Corvinului dacă se va califica ar fi pe 1 august.
Dacă Corvinul se califică mai departe, nu va avea drept de promovare decât dată FRF va prelungi acest termen. Nu este nevoie de o dispensă. Doar trebuie prelungit termenul.
Înțeleg raționamentul. Vorbim de meritul unei echipe care aduce puncte pentru România și care merită să fie în cupele europene. Nu poți să îi iei dreptul Corvinului să facă istorie”, a spus impresarul Bogdan Apostu, la Digi Sport.