Situația financiară de la Astra e una alarmantă: ,,Sunt aceleași probleme ca la Dinamo''

astra
Meciul dintre Astra și Universitatea Craiova, din etapa a 17-a a Ligii 1, disputat la Giurgiu, s-a terminat la egalitate, scor 1-1.
Golurile partidei au fost marcate de Hugo Sousa, pentru Astra în minutul, în timp ce pentru olteni a egalat Alex Cicâldău în minutul 45+3, după un șut fabulos din marginea careului de 16 metri.

La finalul jocului cu oltenii, Mihai Răduț, mijlocașul Astrei, a vorbit despre problemele financiare cu care încă se confruntă clubul din Giurgiu. Acesta spune că situația salarială de la club este asemănătoare cu cea de la Dinamo.
,,Cred că am obosit să vorbesc pe subiectul ăsta. Știe toată lumea care sunt problemele. Sunt aceleași probleme ca la Dinamo, de exemplu. Acolo se vorbește mai mult, dar la noi, nefiind o echipă de tradiție și fără mulți suporteri, nu prea interesează multă lume.Sunt promisiuni. Sperăm să se rezolve, dar nu vreau să comentez mai mult. E treaba conducerii, să fie liniște la echipă și noi să adunăm puncte.

Când sunt probleme pe mai multe părți, e mai greu să emiți pretenții. Automat, atunci când ai un eșec, ai în cap treaba asta că nu ți se oferă toate condițiile, ai un alibi. În România sunt jucătorii obișnuiți așa din cauza vechiului sistem și consider că trebuie să se schimbe atât de la noi, dar, în principal, de la oamenii care conduc acest sport.", a declarat Mihai Răduț la finalul jocului.
Citește și De ce nu a putut câștiga Astra contra Craiovei! Eugen Neagoe: ,,Au avut trei zile în plus de odihnă”
Despre problemele financiare de la club a vorbit și Valerică Găman, fundașul central al Astrei. Acesta spune că salariile trebuiau să intre înaintea meciului cu FCSB, însă banii promiși nu au mai ajuns la jucători.
,,Nu știu ce înseamnă liniște. Ni s-au promis anumite lucruri, nu s-au concretizat. Încă așteptăm. Trebuiau să se concretizeze înaintea meciului cu FCSB. Am așteptat, dar n-au mai venit banii.

Îl luăm pe clasicul 'să sperăm'. El (n.red - Ioan Niculae) a venit înaintea meciului cu FCSB, în cantonament, ne-a promis anumite lucruri, dar a rămas la stadiul de promisiune.'', a precizat și Valerică Găman.
După acest meci, Astra Giurgiu a rămas pe locul 12 în Liga 1, acolo unde a acumulat 17 puncte în tot atâtea etape disputate. De cealaltă parte, Universitatea Craiova se află acum pe locul 3, cu 34 de puncte strânse din 17 jocuri disputate până acum.

Citește și VIDEO | Triplu X! Craiova a uitat să câștige în Liga 1. Remiză cu goluri la Giurgiu
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News




























