Cosmin Contra este sub presiune la echipa națională, după ce șansele de calificare ale tricolorilor la EURO 2020 au scăzut. FRF a comunicat care este situația selecționerului.
Oficialii Federației au reacționat la informațiile despre presupuse negocieri preliminare cu antrenori care să îl înlocuiască pe Cosmin Contra la finalul campaniei.
"Selecționerul Cosmin Contra are un contract ferm cu Federația Română de Fotbal, aflat în desfășurare, astfel că FRF nu a contactat niciun alt antrenor în vederea numirii ca selecționer, acum sau la finalul mandatului lui Cosmin Contra. Avem încredere în actualul selecționer și considerăm că respectul trebuie să constituie totdeauna un principiu esențial în relațiile dintre toți cei implicați în fenomenul fotbalistic"- se arată în comunicatul oficialilor de la Casa Fotbalului.
Contractul actualului selecționer se întinde pe perioada preliminariilor EURO 2020. În cel mai probabil scenariu, Contra va rămâne în funcție doar dacă va obține calificarea la turneul final.
Tricolorii sunt pe locul al treilea în Grupa F, la un punct în urma Suediei, echipă pe care o vor întâlni la București.
Cosmin Contra a preluat echipa națională în septembrie 2017 și a participat ca selecționer în Liga Națiunilor și în preliminariile EURO 2020.
12 victorii, cinci remize și trei înfrângeri este bilanțul lui Contra în cele 20 de meciuri, oficiale și amicale, ca selecționer.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News