CFR Cluj are șanse infime să câștige un nou titlu de campioană, al nouălea din istorie și al șaselea la rând.
„Dan Petrescu nu mai vrea să rămână în România”, a anuțat președintele lui CFR Cluj, Cristian Balaj
Echipa antrenată de Dan Petrescu a remiat, 1-1, pe teren propriu, cu Universitatea Craiova, în etapa a 7-a a returului play-off-ului Superligii. Campioana are de recuperat 7p față de liderul Farul, echipă pe care o întâlnește în meci direct, pe teren propriu, în ultima etapă.
Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, a dat de înțeles că meciul cu echipa manageriată de Gheorghe Hagi ar putea fi ultimul pentru Dan Petrescu pe banca formației din Gruia.
„Dan Petrescu nu mai vrea să rămână în România. Nu la CFR, în România. E greu să mai ai încredere”, potrivit playsport.ro.
Tehnicianul își manifestase nemulțumirea după remiza cu Universitatea Craiova. „Ce să mai spun, nu mai spun nimic. Șapte din șapte, ne-au ciuruit, ne-au curățat, bravo lor. Nu am mai văzut așa ceva în istoria fotbalului. Șapte din șapte? Toate deciziile VAR, șapte din șapte, împotriva lui CFR?
A dat roșu, nu mai e roșu, a dat penalty la Constanța, nu mai e penalty, a dat gol Maglica, nu e gol, azi e gol. Are Birligea penalty, nu mai e. Penalty clar la Morais, nu dă.
Păi ce facem domnilor? Cu VAR-ul ne-au făcut praf. Interesul e să nu meargă CFR în Europa. Foarte bine, o să vedem ce vor face echipele în Europa.
Eu nu mai înțeleg nimic. Nu contează cum jucăm, slab, bine, dă la VAR ce e al meu. Nu vii și faci arbitrajul pe care l-a făcut băiatul ăsta azi. A fost anti CFR. Ăsta e arbitraj? Așa se arbitrează?
Ce să mai vorbim de fotbal, nu are rost să mai vorbesc de fotbal, e istorie. Gata, nu mai am ce să zic”, a declarat el, după care a părăsit zona în care se dădeau declarațiile.