Rapid a încheiat în forță perioada de transferuri din acest sezon, cu două mutări neașteptate, camerunezul Clinton N'Jie și gabonezul Aaron Boupendza.
Aaron Boupendza are EXACT aceeași dată de naștere ca fiul lui Marius Șumudică
Cel din urmă a semnat un contract pe două sezoane cu Rapid și a declarat că are șansa de a lucra din nou cu Marius Șumudică, pe care îl consideră ca un tată. Replica tehnicianului nu a întârziat.
„Întrebați-l pe el, așa e cel mai bine. Îi cunosc foarte bine pe cei aduși, sunt de un nivel ridicat pentru liga noastră și sunt convins că ne vor ajuta. Mai departe puteți vorbi cu jucătorul în speță.
Am și citit că sunt ca un tată pentru el, numai că diferă un pic bronzul, culoarea. Ca o curiozitate, am fost blocat. Știam cine e, e născut în aceeași zi, lună și an ca băiatul meu. Jur! E pe 7 august 1996”, a spus antrenorul.