Sorin Cârțu, președintele de onoare al celor de la Universitatea Craiova, a anunțat că Ivan are ofertă din Grecia și ar putea semna din postura de jucător liber de contract.
„Vouă vi se pare bombă? Probabil nu se bazează pe el Mirel. De la început era vorba să aducem alt atacant. A fost ideea să se pregătească și să se ivească un transfer. Parcă tot neconectat e. Tot la aceiași parametri e, tot neconectat. Știți momentul din primul joc, ratarea aceea cu UTA.
Acum avem un jucător tânăr, pe care se va miza mai mult. Mă refer la David Barbu (atacant de 19 ani). Îmi place și cred că va juca mai mult. Între timp, probabil se reface Paradela. Poate fi folosit ca atacant. Sunt soluții și încă vrem să aducem un atacant.
Eu n-am vorbit cu Rădoi. Este absolut 100% decizia lui Rădoi. Au discutat împreună. Mi se pare o decizie logică.
M-a surprins un răspuns de-ale lui. S-a terminat meciul cu FC Argeș, 3-1. Am trecut prin vestiar și am discutat cu el: «Măi, cum să ratezi de acolo?». A răspuns: «Da, nea Sorin, dar am dat gol după aceea». M-a surprins atitudinea asta. Interpretarea lui.
Și eu am fost atacant și eu am avut multe ocazii ratate, dar preocuparea mea era să dau cât mai multe goluri. Nu mă liniștea un gol, aș fi vrut mai mult. Dacă ai posibilitatea să dai două, trei goluri, exploatează asta. Sunt și lucruri mai intime, care nu se vorbesc.
Da, este o ofertă din Grecia. Semnează din postura de jucător liber de contract. Probabil avea în buzunar oferta din Grecia. Noi știm despre situație și de aceea ne-am înțeles așa. N-a spus ce echipă e. Trebuie să își schimbe mentalitatea ca să reușească. E un fotbal pe forță, pe viteză. Are calitățile, dar trebuie să schimbe mentalitatea. Ar putea fi Aris”, a declarat Sorin Cârțu, la fanatik.ro.