Sorin Cârțu, fostul președinte al Universității Craiova, i-a criticat pe Andrei Ivan și Alexandru Ișfan, după meciul CFR Cluj - Universitatea Craiova, scor 1-1.
Sorin Cârțu a spus că Ivan și Ișfan au nevoie de un mental coach, deoarece nu se pot concentra în momentele importante ale meciurilor.
"Așa luft n-am văzut în viața mea! N-am înțeles. Bine, pe Ivan poate îl mai înțeleg. Alergare, mai găsim niște explicații, mingea udă. Nu știu ce a gândit el, deși poarta era goală. N-ai cum. Portarul, nu a alunecat, a căzut din picioare și a lăsat toată poarta. Nu avea nicio scuză să nu dea gol.
Dar Ișfan ăla primește o pasă de la patru metri, băi, băieți! De la patru metri îi dă cineva pasă, pe stângul lui, și luftează. Așa luft n-am văzut. În repriza a doua, cum a început a avut situație bună să tragă la poartă și și-a declinat responsabilitatea. I-a dat pasă lui Danciu.
Nu știu de titular sau nu, dar dă-ți seama băi, copile! S-au dat niște bani pe tine. Fă ceva, fii preocupat, nu știu. E inadmisibil așa ceva să luftezi. Nu știu dacă în istoria Craiovei s-a văzut așa ceva, un asemenea luft, într-o poziție de așa natură. Mai luftezi când îți vine o centrare, o minge pe sus, îți sare prost, dar minge pe jos, liniștită, n-am înțeles nimic.
Nu știu ce se întâmplă cu Ivan. L-am cultivat, l-am promovat. Din punctul meu de vedere, n-are nicio scuză! Ai avut poarta goală pe piciorul drept, pe piciorul tău de bază, pe piciorul tău cel mai bun și dai pe lângă (n.r. – Andrei Ivan).
El trebuie să se ajute singur. Îi trebuie o super concentrare pentru orice ar face. Cred că în cazul lui e nevoie de mental coach, cum e și în cazul lui Ișfan. Sunt mai mulți pe aici care au nevoie.
Caracterul ăsta ‘piftie’, de tremurici, pentru anumite meciuri, l-am remarcat când eram la echipă. Toate obiectivele pe care ni le-am propus și nu le-am reușit le-am pierdut pe caracterul ăsta de piftie, tremurici", a spus Sorin Cârțu, pentru Fanatik.