Fotbal Intern· 3 min citire

Sorin Cârțu este cu sufletul alături de Universitatea Craiova: „A fost prima oară în viața mea când m-am simțit rușinat”

Universitatea Craiova

Universitatea Craiova

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 25 oct. 2023, 19:51

Universitatea Craiova se află pe locul 3 în Superligă, după 13 etape, cu 22p, și urmează meciul din Giulești împotriva Rapidului.

Sorin Cârțu continuă să susțină proiectul de la Universitatea Craiova

Formația olteană a câștigat în deplasare, în acest sezon, doar două meciuri, cu Dinamo, în prima etapă, cu 2-0, și cu Poli Iași, în runda a 5-a, cu 4-1, ambele fiind nou promovate.

Sorin Cârțu, fostul președinte al clubului, recunoaște că echipa traversează momente dificile. „Până la urmă, (n.r. - patronul) Mihai Rotaru le poate gestiona. Am înțeles că a fost pe aici zilele astea și a pus la punct niște lucruri.

Nu e problema mea să spun dacă Papură e sau nu antrenor pentru Craiova. Eu sunt alături de proiectul lor.

Cel mai important lucru din fotbalul profesionist e patronul, finanțatorul, pentru că dacă nu sunt bani, nu ai nici echipă. El are filosofia lui, ideile lui și poate să și le pună în aplicare”, a spus Sorin Cârțu.

„A fost prima oară în viața mea când m-am simțit rușinat”, a spus Sorin Cârțu despre eșecul cu Petrolul

Fostul mijlocaș al Universității Craiova a făcut referire și la cel mai recent meci al formației oltene, din etapa a 12-a, pierdut pe teren propriu în fața Petrolului cu 1-3.

„A fost prima oară în viața mea când m-am simțit rușinat că mă uit, că țin cu echipa asta, că se întâmplă ce se întâmpla pe teren, dar până la urmă... Este o echipă fluctuantă în rezultate.

Dacă împarți 29 de puncte la 13 meciuri, îți vine 1,7 puncte pe meci ca medie. Este o medie de play-off, nu de campionat, deși obiectivul e să câștige campionatul.

Eu nu aș fi chiar așa disperat la partida cu Rapid, deoarece echipa a dovedit și pe timpul lui Rădoi, după 1-1 cu Minaur Slatna a făcut un joc deosebit la Rapid.

A condus cu 2-0... dar nu e nicio mirare ca după meciul cu Petrolul, la Rapid să câștige meciul sau să-i vezi că fac o partidă foarte bună”, a adăugat Cârțu, potrivit Digi Sport.

El consideră că principalul vinovat față de situația în care se găsește echipa este antrenorul Corneliu Papură. „Știi cum e, ca la școală. Domn'e, într-o clasă de corigenți, se pune și întrebarea: 'Băi profesore, n-o fi și vina ta? Poate că nu explici bine'.

Sau poate că este o clasă de tâmpiți și aia e. Profesorul are școala lui, facultatea lui, acum dacă ăla nu înțelege, n-ai cum să-i bagi în cap. Trebuie să se facă înțeles”, a încheiat Sorin Cârțu.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News