Fotbal Intern· 1 min citire

Sorin Cârțu, supărat pe CSU Craiova! Ce a spus despre prestația din meciul cu Dinamo: „M-a dezamăgit profund!”

Sorin Cârțu

Sorin Cârțu

Scris de Mihai Dragomir Publicat: 18 iul. 2023, 21:33

CSU Craiova a debutat în noul sezon de Liga 1 cu o victorie (2-0 pe terenul lui Dinamo).

Sorin Cârțu, fostul oficial al echipei, a declarat că a fost dezamăgit de prestația oltenilor. Iată ce a spus despre elevii lui Eugen Neagoe.

„M-a dezamăgit profund!”

„Au făcut o primă repriză slabă. Pe mine m-a dezamăgit profund modul în care am jucat, mai ales că era împotriva unei echipe nou-promovate și era clar că sunt puțin copleșiți și marcați.

Dar parcă a fost invers situația. Dinamo în prima repriză a dominat prin triunghiul lor de la mijlocul terenului, Larrucea, Roșu și Iglesias. I-au dominat pe Screciu, Crețu și Roguljic. Au dominat în câmp și au lăsat o mai bună impresie așa prin modul în care au manevrat balonul și acțiunile de atac.

Numai că Dinamo nu avea din punctul meu de vedere cum să marcheze. Numai așa, cum a fost faza aia fixă, să facă un penalty și eventual să îl fi tranformat. În rest, era greu așa, fără forță ofensivă să creeze probleme, cum e Dinamo la ora actuală”, a mărturisit Sorin Cârțu, pentru Fanatik.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News