Fostul internațional Sorin Ghionea, dublu campion alături de Steaua București, a vorbit despre situația echipei FCSB. El a spus că Nicolae Dică și Mihai Pintilii nu sunt vinovați că echipa a înregistrat rezultate slabe.
Mai mult decât atât, Ghionea a afirmat că majoritatea meciurilor au fost pierdute în timpul mandatului lui Dică din cauza unor greșeli individuale ale fotbaliștilor, iar antrenorul nu poate salva situația.
"E un campionat strâns. CFR-ul a ajuns aproape de primul loc, FCSB-ul vine din spate. Farul confirmă, cu jucători foarte tineri și foarte bine puși în valoare. Nu întâmplător sunt pe primul loc, au un antrenor pe măsură care știe să pună fiecare jucător în valoare.
De ce să nu poată să câștige Farul titlul? Au mai demonstrat-o, au mai câștigat campionatul. Acum au un lot foarte valoros, pot câștiga împotriva oricărui adversar.
Important este ca Pintilii să găsească calea spre a avea rezultate. Și înainte, cu Nicolae Dică, lucrurile au mers bine, din punctul meu de vedere. S-au calificat în grupele unei competiții europene, au venit bani în contul clubului. De acolo, lucrurile mă depășesc, ce s-a întâmplat.
Cred că lucrurile au fost făcute corect (n.r. – în mandatul lui Nicolae Dică), multe dintre meciuri s-au pierdut prin greșeli individuale, pe linia de fund. Acolo nu mai poate interveni antrenorul. Și în fața porții intervine calitatea individuală.
Tamm și Dawa sunt jucători de care FCSB are nevoie. Demonstrează că pot face față la FCSB. Cu mici atenții în momente-cheie, pot deveni mai buni", a spus Sorin Ghionea, pentru Digi Sport.