Laurențiu Marinescu, 34 de ani, este sosia marelui actor Puiu Călinescu!
Președintele Petrolului a explicat în cadrul unei emisiuni că fotbalistul formației din Ploiești este un jucător care are ceva ieșit din comun- acesta se aseamănă fizic cu Puiu Călinescu, unul dintre foștii mari actori români.
"Marinescu ar câștiga orice duel unu la unu cu mine. «Marin» e un jucător extraordinar, cum rar mai găsim. ''Nea' Puiu'' și colegii lui de acum știu de porecla asta. Seamănă fizic cu celebrul actor, însă când intră pe teren e un catalizator a tot ceea ce înseamnă jucătorii tineri.
FOTO: liga2.prosport.ro
Și noi încercăm să-l sprijinim, și tot respectul meu pentru el, de multe ori a luat jocul în mâinile proprii și a reușit. Dar, trebuie să-l protejăm, pentru că are și el o vârstă. Oricum, se găsește foarte rar un jucător cu așa calități." a declarat Cristian Vlad, președintele Petrolului, pentru ProSport.
"Colegii îmi spuneau ''nea' Puiu'' atunci când eram la Urziceni și porecla s-a păstrat." declara în urmă cu câțiva ani mijlocașul.
160.000 de euro este cota de piață a fotbalistului de la Petrolul, potrivit transfermarkt.com. El a marcat 7 goluri pentru formația din Ploiești.
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News