Portarul rapidist Horațiu Moldovan este dorit în această iarnă de tot mai multe echipe, cea mai recentă care și-a anunțat intențiile fiind Betis Sevilla.
„Horațiu Moldovan va fi noul titular al lui Betis”, anunță presa din Spania
Ocupanta locului 7 în La Liga dorea să-l achiziționeze pe Alvaro Valles, dar acesta și-a prelungit contractul cu Las Palmas. Ca urmare, oficialii lui Betis s-au reorientat și au ajuns la Horațiu Moldovan.
„Portarul în vârstă de 25 de ani joacă la Rapid București din 2021 și a pus stăpânire pe post imediat ce a aterizat în echipa giuleștenilor. Asta arată adaptarea rapidă pe care o are la cluburile unde ajunge.
Deși românul este evaluat la 2,5 milioane, clauza lui nu ajunge la un milion de euro (800.000). Un transfer destul de accesibil pentru clubul verde-alb și foarte necesar având în vedere că portarul stă la baza oricărei mari echipe”, scrie publicația elgoldigital.com.
„Nu mă tem că va pleca Horațiu Moldovan”, susține Cristiano Bergodi
Antrenorul Rapidului, Cristiano Bergodi, nu-și face probleme dacă portarul Horațiu Moldovan va da curs ofertelor care vin la club. „Nu mă tem că va pleca Horațiu Moldovan. Am vorbit. Vom vedea ce se întâmplă.
Nu e o problemă mare acum. Vom vedea peste câteva zile. Sunt idei, dar nu se poate spune cine sunt.
Are toată carieră în față, e portar de națională, e foarte important pentru cariera lui să ajungă într-un campionat puternic”, a declarat el, la finalul cantonamentului din Antalya.