Fotbal Intern· 2 min citire

Spaniolii de la Dinamo vor să-l readucă la club pe omul cu 9 trofee în palmares

staff dinamo

staff dinamo

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 30 oct. 2020, 14:38

Noul acționariat de la Dinamo se pregătește să facă o mutare importantă în ceea ce privește viitorul clubului din Ștefan cel Mare.

Echipa lui Cortacero ar fi gata să-l readucă la echipă pe Gabi Răduță, fostul șef al Centrului de Copii și Juniori al clubului, potrivit gsp.ro

Rezultatele slabe ale juniorilor de la Dinamo, îi determină pe noii acționari de la Dinamo să ia măsuri, iar o soluție pentru juniorii lui Dinamo ar fi revenirea lui Răduță la echipă.

Spaniolii deja au avut o întâlnire cu Gabi Răduță și i-au propus revenirea la clubul ,,roș-alb'', potrivit Gazetei.

În opt ani de zile, cât a condus Centrul de Copii și Juniori de la Dinamo, acesta a reușit să-și treacă în palmares nu mai puțin de 9 trofee la nivelul juniorilor A, B și C.

Citește și Gâlcă dezvăluie de ce nu revine în România! ,,Una vorbești, alta se întâmplă”

Răduță s-ar putea întoarce la Dinamo după ce a fost dat afară de Bălănescu. Fostul dirijor al juniorilor de la Dinamo nu a avut cuvinte de laudă pentru noii finanțatori de la Dinamo când au preluat clubul.

Toată lumea a dat cu pietre în Negoiță, da, a avut și el partea lui de vină, dar asta mai ales în ultimii doi când i se luase de fotbal și nu mai era interesat. Dar până atunci Dinamo și centrul de juniori al clubului erau cele mai bine organizate din România. Vă spun sută la sută că așa era. Vă arăt organigrama doar la juniori și la echipa secundă, vedeți ce nume erau. Lasă că ne pricepem și noi românii la fotbal, ne trebuie doar investiții.

gabi raduta

Ce spanioli au venit? De liga a 5-a, ăsta este adevărul, vedeți ce CV-uri au. Eu, unul, sunt jignit ca fost manager al academiei. Dar ne merităm soarta... Acum, este dezorganizare, degeaba vorbesc frumos la TV, este dezolant totul la club de două luni. Au cumpărat suporterii mingii la juniori și copiii pleacă înghesuiți în autocare la meciuri. Noi la Dinamo aveam în perioada 2013-2017 departament de scouting, marketing, logistică, imagine, media, promovare, tot, tot, cu directori la fiecare nivel'', spunea Raduță pe 2 octombrie pentru aceeași sursă

Citește și Coșmarul continuă pentru Astra! Încă 12 cazuri de Covid-19 la echipă

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News