Fotbal Intern· 2 min citire

Spectatori de lux la amicalul România – Irlanda de Nord! Generațiile din 1984 și 1994 vor fi în tribune

Generațiile 1984 1994

Generațiile 1984 1994

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 19 mar. 2024, 21:28

Fotbaliștii care au jucat pentru naționala României la EURO 1984 și Cupa Mondială din 1994 au fost invitați la amicalul cu Irlanda de Nord.

Tricolorii prezenți la EURO 1984 și CM 1994 vor fi spectatori la amicalul de vineri

Meciul va avea loc vineri, de la ora 21:45, pe Arena Națională din București. „Cu o ocazie specială și o atmosferă plină de emoție, Federația Română de Fotbal are onoarea de a invita foștii internaționali de la EURO 1984 și Cupa Mondială din 1994 la o întâlnire memorabilă cu suporterii pe Arena Națională.

Meciul (...) va fi o ocazie deosebită de a reuni generațiile care au scris pagini de istorie în fotbalul românesc.

Este un moment unic pentru a sărbători și a recunoaște contribuția excepțională a jucătorilor care au marcat generații și au încântat milioane de fani prin performanțele lor”, anunță FRF pe site-ul oficial.

Al doilea amical al României din această perioadă are loc pe 26 martie, de la ora 21:30, pe Civitas Metropolitano din Madrid, împotriva Columbiei.

„Anul acesta, când România se pregătește pentru EURO 2024, marchează aniversarea a 30 de ani de la cea mai bună performanță a naționalei noastre, sfertul de finală cu Suedia de la Campionatul Mondial din 1994, și 40 de ani de la prima noastră calificare la EURO, în 1984.

Este o oportunitate deosebită de a onora moștenirea acestor echipe și de a transmite spiritul lor de luptă și determinare către generația actuală, creându-se o legătură între trecut, prezent și viitor.

Astfel, Federația Română de Fotbal a invitat la acest prim meci de pregătire pentru CE din această vară toți jucătorii care au participat la cele două turnee finale și pe cei doi selecționeri: Mircea Lucescu, respectiv Anghel Iordănescu”, se mai precizează în comunicat.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News