Fotbal Intern· 2 min citire

"Stadioanele Steaua și Arcul de Triumf sigur vor fi gata la timp" | Care este situația arenei din Giulești

stadion Steaua

stadion Steaua

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 28 aug. 2019, 17:35

Directorul general al Companiei Naționale de Investiții (CNI), Manuela Irina Pătrășcoiu, a anunțat că stadioanele Steaua și Arcul de Triumf vor fi gata la timp pentru a găzdui antrenamentele echipelor naționale care vor juca la București în cadrul EURO 2020. La noul stadion din Giulești sunt întârzieri de execuție.

Mai este mai puțin de un an până la Euro 2020 (12 iunie - 12 iulie), competiție găzduită și de București.

"Stadioanele Steaua și Arcul de Triumf sigur vor fi gata la timp pentru antrenamente la EURO 2020. Angajamentul nostru este să le pregătim doar pentru antrenament, deci la partea administrativă poate vor mai fi niște lucrări, dar nu vor afecta meciurile, pentru că acestea vor fi pe Arena Națională.

La Rapid am obținut autorizația de construcție în 20 iulie. Am demolat, iar acum suntem în stadiul de recepție a acestor lucrări și vom începe deja partea de săpătură. La Rapid există acele blocuri de locuințe, deci cetățenii sunt foarte aproape de lucrări și se lucrează mai prudent, într-un orar mai strâns decât la Arcul de Triumf și la Steaua. Dar și la Rapid facem eforturi să punem terenul la dispoziție pentru antrenamentele echipelor la EURO 2020.

La Rapid construcția este mai întârziată față de Steaua și Arcul de Triumf, dar după ce începem execuția efectivă putem să recuperăm. Cu tot disconfortul pe care îl vom crea în zonă. Execuția spun eu să o începem într-o săptămână. O să vedeți și la Rapid mai multă activitate în perioada următoare", a declarat Manuela Pătrășcoiu, în cadrul unei conferințe de presă.

Stadionul Steaua din zona Ghencea va avea o capacitate de 31.254 de locuri, valoarea lucrărilor fiind de aproximativ 64,5 milioane de euro.

https://www.facebook.com/companianationaladeinvestitiisa/photos/a.1395750420511430/2390380607715068/?type=3&theater

Stadionul Giulești „Valentin Stănescu” va beneficia de 14.000 de locuri. Valoarea lucrărilor este de aproximativ 29 milioane de euro.

https://www.facebook.com/companianationaladeinvestitiisa/photos/a.1395750420511430/2390380951048367/?type=3&theater

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News