Fotbal Intern· 2 min citire

Ștefan Baiaram, despre cel mai greu moment din carieră: ,,Mi-au explicat că trebuie să fac o pauză''

Ștefan Baiaram

Ștefan Baiaram

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 31 mai 2021, 11:09

Ștefan Baiaram este noul tânăr jucător de la CS U Craiova cu care oltenii speră să dea lovitura pe piața transferurilor, așa cum s-a întâmplat cu Mihăilă.

După ce a impresionat în acest sezon la gruparea din Bănie, Ștefan Baiaram a fost convocat la naționala U23, de care în acest moment se ocupă Nicolae Dică, mâna dreaptă a lui Mirel Rădoi.

CRAIOVA CFR BAIARAM BORDEIANU KOVACS

Aflat în cantonamentul naționalei, tânărul jucător a vorbit despre cel mai greu moment al său de până acum. Acesta mărturisește că în trecut a avut probleme la inimă, din cauza cărora i s-a cerut să facă o pauză de la fotbal.

,,Am avut niște probleme la inimă, nu mă așteptam să le am. Am avut o discuție cu toată lumea, cu familia, mi-au explicat că trebuie să fac o pauză și că totul va fi bine. Am sperat până în ultimul moment că o să continui cu fotbalul, nu m-am putut opri niciodată din a face sport.

Baiaram, Craiova

În primul rând, să nu mă dau niciodată bătut, să nu renunț, să muncesc în continuare la fel de mult și să fiu cumpătat și umil.'', a declarat Ștefan Baiaram, pentru FRF.

Cum arată lotul României pentru cantonamentul preolimpic din Spania, unde naționala U23 va juca două meciuri amicale, cu Mexic și Australia

  • Portari: Marian Aioani (Chindia Târgoviște), Mihai Popa (Astra), Răzvan Sava (AC Torino/Italia);

  • Fundași: Alexandru Pașcanu (Ponferradina/Spania), Cristian Manea (CFR Cluj), Radu Boboc (FC Viitorul), Ricardo Grigore (Dinamo București), Mihai Velisar (Gaz Metan), Gabriel Buta (FC Viitorul), Andrei Rațiu (Villarreal / Spania);

  • Mijlocași: Marius Marin (AC Pisa/Italia), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Florian Haită (FC Viitorul), Dragoș Nedelcu (FCSB), Octavian Popescu (FCSB), Ovidiu Perianu (FCSB), Marco Dulca (Chindia Târgoviște), David Miculescu (UTA Arad), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Ștefan Baiaram (Universitatea Craiova), Antonio Sefer (Rapid București), Alexandru Ișfan (Argeș Pitești), Claudiu Petrila (Sepsi OSK), Dragoș Albu (FC U Craiova), Alexandru Mățan (Columbus Crew/SUA);

  • Atacanți: George Ganea (FC Viitorul), Valentin Costache (CFR Cluj).

Ştefan Baiaram

Citește și VIDEO | Andrei Vlad, mesaj pentru Gigi Becali: ,,Îmi doresc să merg la Jocurile Olimpice, dar să vedem dacă voi fi lăsat”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News