Fotbal Intern· 2 min citire

Steliștii deplâng situația Petrolului: ”ALTĂ VICTIMĂ A GROPARILOR FOTBALULUI ROMÂNESC”

Suporterii Petrolului la meciul cu Steaua

Suporterii Petrolului la meciul cu Steaua

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 24 iun. 2021, 21:49

 Suporterii Stelei deplâng și ei situația în care a ajuns Petrolul Ploiești, echipă care nu mai poate utiliza marca în acest moment, care se află la Primărie.

Șteliștii spun că acum Petrolul a dispărut din fotbalul românesc precum un avion în Triunghiul Bermudelor și spun că ,,lupii galbeni'' au căzut victime ale ,,groparilor fotbalului românesc''.

suporteri steaua

Suporterii ,,roș-albaștri'' mai spun că asocierea dintre Primărie și Petrolul n-ar fi trebuit să existe niciodată, iar într-un fotbal corect nici nu ar fi fost acceptată

,,Se pare că Petrolul Ploiești a dispărut din fotbalul românesc. La fel ca un avion care trece prin triunghiul Bermudelor, Petrolul era ieri, dar azi nu mai e. O altă victimă a marilor gropari ai fotbalului românesc.

Ce s-a întâmplat cu Petrolul Ploiești? Simplu. La fel ca în multe alte cazuri din fotbalul românesc, Petrolul Ploiești nu era chiar Petrolul Ploiești. Era de fapt o asociere între primăria Ploiești și o entitate privată. Împreună, acestea au pus din nou în funcțiune marca Petrolul Ploiești, deținută de primărie.

Doar că contractul de colaborare a expirat în această lună. Primăria n-a mai vrut să o prelungească, așa că Petrolul Ploiești a dispărut. Ce se întâmplă cu fanii? Nimeni nu prea vrea să răspundă la această întrebare pentru că, și acesta este tristul adevăr, nimănui nu-i prea pasă de fani în fotbalul românesc.'', au scris cei de la Steaua Liberă.

,,Evident, Petrolul Ploiești este doar ultima victimă a regulamentelor FRF și LPF. Această construcție, asocierea dintre Primărie și o entitate privată, nu ar fi trebuit niciodată să existe. Într-un fotbal sănătos, probabil că nici nu ar fi fost acceptată.

În orice caz, într-un fotbal sănătos nimeni nu s-ar fi opus ca o echipă cu realizări și cu mulți fani să joace în primele ligi, doar pentru că aceasta e deținută de stat.'', au mai scris suporterii steliști.

petrolul

Citește și PETROLUL, AMICAL CU FARUL. CÂND SE VA DISPUTA ȘI CARE VA FI PRIMUL TEST AL PLOIEȘTENILOR

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News