Rapid a adus, în această iarnă, nu mai puțin de 7 jucători, iar Victor Angelescu a spus care au fost judecate transferurile.
„Vrem să avem jucători pe care să îi valorificăm pe viitor”, a anunțat Victor Angelescu
Au ajuns sub comanda lui Cristiano Bergodi trei fotbaliști din Superligă și 4 din afara țării. Este vorba despre Ermal Krasniqi, Marian Aioani, Damjan Djokovic, respectiv, Cătălin Vulturar, Borisav Burmaz, Florent Hasani și Jakub Hromada.
„Avem o strategie prin care vrem să avem jucători pe care să îi putem valorifica pe viitor. Ne gândim la regula FRF și vom încerca să o respectăm.
Încercăm să combinăm, am adus jucători cu experiență, dar încercăm să luăm și jucători tineri, Vulturar, El Sawy.
Burmaz nu are clauză de reziliere. Mai avem la doi jucători clauză. Cei care au venit în vară, dacă nu mă înșel, nu au clauze. Doar doi jucători mai au clauze și sunt clauze importante”, a spus Victor Angelescu, la emisiunea Fotbal Club de la Digi Sport.
Regula la care a făcut referire acționarul minoritar al Rapidului este aceea conform căreia din sezonul 2024/2025, cluburile vor trebui să aibă permanent în teren cel puțin 5 jucători români eligibili pentru selecționatele autohtone.
Deocamdată, singura sancțiune pe care o riscă echipele care nu vor respecta regulamentul este tăierea banilor de la UEFA pentru contribuția de solidaritate, 130.000 de euro pe an.