Membrii DDB au anunțat că au strâns și suma de bani necesară pentru a nu pierde baza sportivă de la Săftica.
"După ce am strâns împreună banii de licență, iată că am reușit să strângem și banii pentru rata ANAF, pentru a nu pierde baza de antrenament de la Săftica.
Nu era vorba despre o rată de 35.000 de euro, așa cum a apărut prin presă, ci despre 260.000 lei, adică aproximativ 55.000 de euro.
35.000 de euro era suma care mai lipsea în momentul în care am făcut apelul către suporteri.
A fost din nou o mobilizare extraordinară a câinilor și am reușit să strângem 200.000 lei. Au mai rămas de plată 60.000 lei. De aceea e nevoie să strângem bani în continuare.
Ratele acestea sunt de plătit în fiecare lună pe data de 15.
Vânzarea de bilete a mers mai slab de această dată și asta s-a întâmplat din cauza rezultatelor. Dar mai este un motiv: Hăhăienii și cârcotașii au început să bage bățul tot mai mult și să caute dezbinarea suporterilor.
Cele mai importante lucruri le-am realizat cât timp am rămas uniți.
Nu există tabere în boardul DDB, așa cum a încercat presa să insinueze. Toată lumea trage la aceeași căruță.
Am reușit împreună în ultima lună SĂ STRÂNGEM BANII DE LICENȚĂ și SĂ SALVĂM SĂFTICA.
Nu boardul a realizat asta, ci noi toți. A fost greu, dar am reușit. Doar că DINAMO ÎNCĂ NU E SALVATĂ", se arată pe pagina de Facebook a Peluzei Cătălin Hâldan.