Fotbal Intern· 2 min citire

Surpriza lui Cristiano Bergodi pentru cei de la Poli Iași: „Este în lot pentru acest meci! S-a antrenat bine, ne poate fi de folos”

Cristiano Bergodi

Cristiano Bergodi

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 5 oct. 2023, 21:44

Echipa Rapid întâlnește Poli Iași mâine, de la ora 21:00, pe teren propriu, în etapa a 12-a a Superligii.

Cristiano Bergodi știe stilul de joc impus de Leontin Grozavu la Poli Iași

Va fi al doilea meci al rundei, ziua fiind deschisă de FCU 1948 Craiova – FC Hermannstadt, care se joacă de la ora 18:00.

Antrenorul drupării alb-vișinii, italiantul Cristiano Bergodi, susține că este important ca formația pe care o pregătește să câștige partida cu Poli Iași, ultima înaintea pauzei competiționale provocată de meciurile primei reprezentative din preliminariile EURO 2024.

„Urmează un meci foarte important pentru noi pentru că apoi urmează o pauză competițională. Trebuie să câștigăm aceste trei puncte înaintea pauzei competiționale.

Poli Iași este însă o echipă bună, antrenată foarte bine, cunosc stilul de joc impus de Leo Grozavu. Așa că va fi greu. Sunt și 1-2 jucători cu probleme medicale, dar nu știm sigur, vom vedea exact mâine dacă ne vom putea baza pe ei”, a spus tehnicianul.

Kevin Soni este în lot pentru meicul cu Poli Iași, a anunțat Cristiano Bergodi

Antrenorul a menționat că ultima achiziție a clubului, atacantul camerunez Kevin Soni, va fi în lot pentru partida de vineri seara.

„Am încredere în munca mea și în lotul pe care îl am la dispoziție, un lot bun și competitiv. Kevin Soni este în lot pentru acest meci, e prima oară pentru el.

Nu pot să spun că e pregătit 100%, dar s-a antrenat bine, a depășit și o problemă medicală. El e un jucător bun care ne poate fi de folos mâine, adică într-un meci greu îl putem introduce câteva minute”, a adăugat Bergodi.

„Nu putem vorbi de teamă sau ceva de genul acesta, dar trebuie să avem multă atenție, pe lângă determinare și agresivitate. Poli Iași a avut la început probleme de adaptare la Liga I, însă încet-încet a început să obțină rezultate bune și e pe un trend pozitiv.

Nu îmi e teamă, dar trebuie să fim atenți pentru că oricând pot apărea surprize. Sigur că a fost acel semieșec cu Hermannstadt din etapa trecută, dar nimeni nu a spus că noi am jucat 3 meciuri în 6 zile. Însă chiar și așa spun că a fost o săptămână bună, cu 7 puncte câștigate”, încheiat tehnicianul italian.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News