Fotbal Intern· 1 min citire

Târnovanu, după meciul cu Dinamo: Terenul a fost greu, se rupea

Ștefan Târnovanu

Ștefan Târnovanu

Scris de Ionut Dumitrescu Publicat: 27 nov. 2023, 10:03

Ștefan Târnovanu, portarul echipei FCSB, crede că terenul greu a influențat jocul echipelor în meciul Dinamo – FCSB 0-1, disputat duminică seară pe Arena Națională.

„Ne bucurăm că am deblocat jocul prin golul lui Florinel Coman, pentru că am câștigat fără să primim gol. Avem cea mai bună apărare din campionat alături de Hermannstadt. Ne doream să câștigăm.

Cum, acest lucru este mai puțin important. Faptul că Dinamo este pe locul pe care este, acest lucru nu înseamnă că sunt atât de slabi. Au posesie foarte bună. Noi, în prima repriză cred că am avut cea mai slabă repriză din acest campionat.

Terenul a fost foarte greu, se rupea, nu am putut să pasăm, nu am putut să avem viteză în circulația mingii. Au pus presiune, au făcut pressing, dar am câștigat”, a declarat Târnovanu.

Întrebat dacă ar fi putu apăra lovitura liberă din care Florinel Coman a înscris, Târnovanu s-a gândit puțin și a fost apoi categori: „Nu cred, nu. Eu zic că nu. A fost o execuție senzațională, am văzut pentru că eram în spatele mingii".

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News