Farul a părăsit Champions League încă din primul tur preliminar (1-3 la general cu Sheriff Tiraspol), iar tatăl unuia dintre talentele lui Gică Hagi spune că a ajuns la capătul răbdării. Vorbim despre Enes Sali, cel care prinde prea puține minute la campioana României.
Enes Sali este născut în Toronto, are dublă cetățenie (română și canadiană) și a fost junior la FC Barcelona înainte de a ajunge la Academia deținută de Gică Hagi.
În actualul sezon, Sali a jucat în trei meciuri: 62 de minute cu Sepsi, 20 de minute cu Sheriff (în manșa tur de la Ovidiu) și alte 54 de minute cu Hermannstadt, atunci când Hagi a folosit mai multe rezerve.
În timpul meciului retur cu Sheriff (pierdut cu 3-0), tatăl lui Enes Sali și-a manifestat nemulțumirea față de faptul că băiatului său i se acordă prea puține șanse de către Gică Hagi.
„Mor aici, mi-a crescut tensiunea! Dar bagă-l, domne, și pe el, dacă nici acum nu-i dai șanse, atunci când?! Dă-i minute să arate ce poate! Nu se poate așa, d-aia a ajuns copilu' să plângă acasă. Ce să mai creadă și el?, că de trei ani tot e ocolit.
Ce-om fi venit noi de acolo?! Ca să ce?! (n.r. din Canada) Toți au avut șanse, una, două, trei, doar el, nu! Nu e normal, nu că sunt eu tatăl lui. Dar ce-are cu el, nu pricep. În fine, probabil, vom părăsi și România, gata, ne întoarcem în Canada!” - Engi Sali, tatăl fotbalistului.