Atacantul, care a mai evoluat pentru ”Marinari” în sezonul 2022 - 2023 și a pus serios umărul la câștigarea titlului, a revenit la formația lui Gigi Hagi. În cele 31 de meciuri jucate, fotbalistul a reușit 14 goluri și a oferit 8 pase decisive.
„Te-a convins cu greu Hagi să revii la Farul?” Denis Alibec, dezvăluiri despre cum au decurs negocierile
Noul atacant al Farului s-a declarat încântat de revenirea la echipa de la malul mării. Denis Alibec a transmis faptul că datorită relației bune pe care o are cu Gică Hagi (59 de ani), negocierile legate de transferul său la ”Marinari” au durat doar cinci minute.
”Mă bucur că am venit acasă, sunt foarte încrezător, am văzut echipa și cred că putem face lucruri mărețe. Am început destul de prost sezonul, dar dacă vom lega victorii, vom reveni la identitatea noastră.
Cu Hermannstadt am avut mereu meciuri grele. Dacă ne vom impune jocul și vom începe bine, vom câștiga. (n.r. Te-a convins cu greu Hagi să revii la Farul?)
Nu, au durat doar cinci minute negocierile. Nu am nicio clauză, am doar prime de obiectiv, pentru că așa vreau să facem performanță aici.
Nu simt presiune, îmi place presiunea, îmi place să joc fotbal cu presiune. Cred că asta contează mult pentru mine și de aceea am ales Farul.
Trebuie să joc un meci să văd la ce nivel sunt. Deocamdată mă simt ok, dar mai am mult de muncă”, a declarat Denis Alibec, la conferința de presă.
700.000 de euro este cota de piață a lui Denis Alibec, potrivit Transfermarkt.
În 39 de meciuri jucate pentru naționala României, Denis Alibec marcat 5 goluri.