Derby-ul Rapid – Dinamo nu a fost lipsit de tensiune și incidente. Deși partida s-a încheiat la egalitate (1-1 scor final), jucătorii și membrii din staff s-au contrat deseori, lăsându-se chiar cu un tricou rupt.
Dinamo profită de tricoul rupt de către rapidiști: „Tuturor le place”
Mai exact, repriza a doua a meciului din Giulești a fost marcată de un moment care nu face cinste sportului rege. După ce Claudiu Petrila a deschis scorul, s-a iscat un conflict între cele două tabere chiar la marginea terenului.
Episodul nefericit s-a petrecut în dreptul băncii tehnice a Rapidului. Maxime Sivis a ieșit cel mai șifonat din îmbrânceala iscată, fundașul dreapta francez alegându-se atât cu tricoul rupt, cât și cu un cartonaș galben.
Dinamo a profitat imediat a doua zi de gestul comis de rapidiști. „Câinii” și-au promovat astfel și mai tare tricoul de joc, ironizându-i pe adversari: „Tuturor le place tricoul nostru 2024-2025”, au scris cei de la Dinamo pe Facebook.
Lennon, enervat la interviul de la finalul partidei
Ca după fiecare meci încheiat, au urmat reacții din zona mixtă. Neil Lennon a fost și el prezent și a vorbit despre partida încheiată cu egal. Tehnicianul nord-irlandez nu a părut tocmai liniștit.
Chestionat de felul în care a pregătit partida, antrenorul a fost vizibil iritat de către reporter. Lennon a replicat imediat: „De ce mă întrebați asta, unde lucrați?
Nu înțeleg contextul acestor întrebări. Am pregătit cu Rrahmani, dar aceste lucruri se întâmplă. Nu înțeleg întrebările!”, a fost reacția antrenorului Rapidului.
Rapid, singura echipă din Superliga fără victorie în noul sezon, a acumulat 5 puncte în primele 6 etape. Pentru giuleșteni urmează deplasarea de vineri seară contra celor de la Poli Iași.