Chiar dacă presa din America a anunțat că transferul lui Coman se va realiza după Paște, Becali are un mesaj categoric pentru Orlando City: nu lasă la preț pentru ''perla'' sa.
Astfel, Florinel nu va fi vândut pentru o sumă mai mică de nouă milioane de euro: "Sub 9 milioane nu discut, eu nu las la preț. De la mine nu poți să cumperi marfă pe timp de criză. Pentru că trebuie să dai banii că și cum am fi în plină dezvoltare" a declarat Gigi Becali la ProX.
Cotat la 5.4 milioane de euro pe site-urile de specialitate, Coman a bifat în actualul sezon 35 de apariții pentru FCSB, în toate competițiile, reușind să înscrie 14 goluri.