FCSB se întărește în această vară pentru a ataca toate competițiile din noul sezon. Valentin Badea, fostul jucător al bucureștenilor, i-a sugerat patronului Gigi Becali un transfer.
Mai exact, Badea consideră că este nevoie de încă un jucător care să poată juca pe postul numărului 9. Iată ce a spus.
„Ar trebui o dublură pe postul acela!”
„(n.r. despre cum va arăta FCSB în noul sezon) Depinde și ce transferuri se fac și dacă jucătorilor importanți le stă gândul să plece. Normal că ar trebui o dublură pe postul de număr 9. Ar putea să joace acolo și Coman, dar nu cred că ar putea să dea randamentul așteptat", a spus Valentin Badea, pentru Digi Sport.
Unicul atacant autentic rămas în acest moment la FCSB este italianul Andrea Compagno.