Gigi Becali poate da o adevărată lovitură pe piața transferurilor în această perioadă de mercato, dacă își va vinde din vedetele echipei.
Cele mai mari șanse de a pleca de la FCSB le are în acest moment Olimpiu Moruțan, o ofertă din Emiratele Arabe Unite fiind venită pe numele lui. Suma de transfer nu este una mică deloc, ci chiar fabuloasă, mai exact 10.500.000 de euro, însă Gigi Becali vrea să obțină 15.000.000 de euro de pe urma mijlocașului.
Valeriu Iftime, cel care deține 10% din viitorul transfer al lui Moruțan, spune că nu era de acord inițial cu plecarea fotbalistului în zona arabă. Acesta s-a mai liniștit un pic după ce a aflat un detaliu din tranzacție. După ce va semna cu Al Jazira, cel mai probabil, mijlocașul ar putea fi transferat la scurt timp în campionatul Spaniei, unde ar mai avea o echipă arabii.
,,Nu eram de acord ca Moruțan să plece în Golf, am aflat după aceea că putea fi o pistă o echipă de mijlocul clasamentului din Spania și atunci mi-am mai domolit discurul. Dau milionul meu înapoi numai ca el să rămână jucător undeva în Europa. Pentru că este un talent pe care nu trebuie să îl pierdem așa ușor.
Este unul din cei mai buni număr 10 din România, este un atlent pe care fotbalul românesc nu l-a avut demult. Să demonstreze în cupele europene, în echipa națională și mai întâi la FCSB, după aia în cupe, apoi cu siguranța poate rezista afară. Dacă nu se poate stinge ca foarte mulți așți fotbaliști români care au făcut ceva în România și afară au fost mult mai palizi.'', a declarat Valeriu Iftime pentru Telekomsport.
Echipa din Spania despre care vorbește Iftime ar putea fi Girona, formație care se află pe locul 8 în Liga a 2-a din Spania. Catalanii sunt deținuți de șeicul Mansour, în City Football Group, la fel ca formațiile Al Jazira, Manchester City sau New York City.
16 meciuri a jucat Olimpiu Morutan pentru FCSB în acest sezon, unde a reușit 3 goluri și 10 assisturi.
1.300.000 de euro este cota mijlocașului de la FCSB, potrivit transfermarkt.com.