Echipa U Cluj a câștigat, luni seară, în deplasare, scor 2-0, întâlnirea cu formația Gloria Buzău, într-un meci din etapa a șaptea a Superligii.
La Buzău, primul gol al meciului a venit după o fază din minutul 22 la care Ferraresso l-a faultat în careu pe Ovidiu Bic, arbitrul Horia Mladinovici a dictat penalti și și-a păstrat decizia după consultarea VAR.
Dan Nistor a transformat în minutul 27 și a deschis scorul, iar Mamadou Thiam a înscris în minutul 43, stabilind scorul pauzei, 2-0 pentru clujeni.
După pauză nici una dintre echipe nu a mai marcat, oaspeții s-au mulțumit cu scorul de pe tabelă, în timp ce buzoienii au încercat, dar nu au fost capabili să pună în pericol poarta lui Gertmonas.
Budescu a încercat să înscrie de la mijlocul terenului, în minutul 85, și Gloria Buzău – Universitatea Cluj s-a încheiat cu victoria oaspeților, 2-0.
Elevii lui Ioan Ovidiu Sabău sunt lideri în clasament, cu 15 puncte și fără înfrângere, în timp ce Gloria Buzău are cinci puncte și este ultima în ierarhia Superligii.