Formația Rapid a fost învinsă, luni, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, de echipa Universitatea Cluj, în ultimul meci al etapei a noua a Superligii.
U Cluj are 21 de puncte și s-a distanțat în fruntea clasamentului
A fost primul meci pentru antrenorul Marius Șumudică pe arena din Giulești de la revenirea la cârma rapidiștilor, la 20 august.
Golurile au fost marcate de Pereira (30) și Nistor (60 - penalti).
Rapid: Siegrist - Manea, Săpunaru, Pașcanu, Braun - Grameni (Emmers - 46), Hromada (Kait - 46), Christensen (Jambor - 70) - Micovschi (Pop-46), Burmaz (Hassani - 81), Petrila. Antrenor: Marius Șumudică
Universitatea Cluj: Gertmonas - Boboc, Masoero, I. Cristea (Codrea - 81), Chipciu - Silaghi (Rață - 69), Ov. Popescu (Simion - 46), Bic, Pereira (Blănuță - 66) - D. Nistor - Thiam (Mitrea - 80). Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău
După acest rezultat, U Cluj are 21 de puncte și s-a distanțat în fruntea clasamentului de Oțelul (16 p), care are un meci mai puțin, restganța de pe teren propriu cu CFR Cluj.