Echipa Universitatea Cluj a învins luni seara, în deplasare, scor 2-1, formația FC Botoșani, într-un meci contând pentru etapa a 14-a din Superligă.
Ultima clasată, echipa botoșăneană a deschis scorul repede, încă din minutul 3, în confruntarea cu liderul Universitatea Cluj. Bodișteanu a înscris cu un șut de la 20 de metri, pe jos, la care Gertmonas nu a avut reacție. Clujenii au replicat prin Ovidiu Popescu, șut în bara transversală, în minutul 25.
Golul egalizator al oaspeților a venit în minutul 45, când Chipciu a centrat de pe stânga și Iulian Cristea a înscris cu capul. Repriza a doua a adus golul victoriei pentru clujeni. Sabău a efectuat o triplă schimbare în minutul 87, iar unul dintre jucătorii introduși a înscris la prima atingere de minge. Nistor a executat o lovitură liberă și Artur Miranyan a trimis în plasă, cu o lovitură de cap.
Universitatea Cluj s-a impus cu 2-1 și conduce în clasament cu 29 de puncte, cu șapte mai mult decât ocupanta locului secund, Petrolul Ploiești. FC Botoșani rămâne ultima în clasament, cu 12 puncte.