Universitatea Cluj deschide etapa a 29-a a ligii secunde cu o provocare la adresa contracandidatelor la promovovare. Ardelenii s-au impus cu scorul de 6-2 pe terenul echipei Daco-Getica București.
Lupta pentru cele două locuri care asigură promovarea în prima ligă și pentru cel de baraj este mai aprinsă ca niciodată.
După două înfrângeri la rând, cu Petrolul și cu CS Mioveni, U Cluj revine pe linia de plutire, grație victoriei de pe terenul fostei Juventus Colentina.
Pentru clujeni, au marcat Gavra (31', 78'), Goga (43', 49'), Pârvulescu (60'), Hațiegan (90+2'). Pentru gazde au înscris Stănescu (74') și Călințaru (88').