FC Voluntari a anunțat că Ovidiu Burcă este noul antrenor principal al echipei.
Săptămâna trecută, FC Voluntari s-a despărțit de tehnicianul Claudiu Niculescu.
Obiectivele echipei sunt calificarea pe locurile de play-off și promovarea în Liga 1 în sezonul următor, după ce Gigi Nețoiu a preluat echipa.
Recent, antrenorul echipei a dezvăluit ce planuri mărețe sunt la Voluntari.
”Pe mine domnul Nețoiu m-a adus la Voluntari, ne știm de atâta timp și n-am lucrat niciodată de antrenor și dumnealui, am fost mai mult jucător. Dar dumnealui și domnul Florin Marin au crezut cel mai mult în mine.
Am fost sunat, nu am discutat mult, îl cunosc ca structură, nu am făcut planuri cu dumnealui. Îl cunosc prima dată în calitate de om care decide la club. În cinci minute am fost de acord și am dat drumul la treabă.
La cum l-am auzit pe domnul Nețoiu, își dorește un club, care să se bată de la egal la egal cu cele mai mari cluburi din România. Chiar începând de anul următor, ne dorim să ne luptăm la primul loc din Liga 1. Premisele sunt foarte bune!”, a spus Ovidiu Burcă, citat de iamsport.ro.