Antrenorul în vârstă de 43 de ani s-a aflat în discuții în ultimele zile cu șefii de la Casa Fotbalului, după ce varianta Ladislau Boloni era aproape să pice!
Boloni și conducătorii FRF discută de aproape trei săptămâni venirea sa la naționala României, însă durata contractului, dar și staff-ul lui „Loți” au reprezentat adevărate obstacole în calea mutării. Neînțelegerile dintre cele două părți l-au făcut pe Burleau să-și piardă răbdarea, astfel că a decis să demareze negocierile cu un alt tehnician.
Astfel s-a ajuns la varianta Edi Iordănescu, liber de contract după experiența de la FCSB. Deși a declarat că ar reprezenta o mare mândrie să devină selecționer, Iordănescu jr. este pe cale să spună și el pas ofertei lui Burleanu. Potrivit informațiilor Antena Sport, Edi nu este mulțumit de o clauză contractuală pusă de federali, iar discuțiile au intrat în impas.
Concret, Federația Română de Fotbal își dorește să îi pună o clauză specială noului selecționer, astfel încât acesta să poată fi dat afară, în cazul în care nu termină pe primul loc în Liga Națiunilor.