Fotbal Intern· 1 min citire

ULTIMA ORĂ | Scenariu SF! EURO 2028, din nou în România? Cine vrea să ne dea o mână de ajutor

Suporteri România

Suporteri România

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 10 ian. 2020, 21:08

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a propus ca România să organizeze Euro 2028, împreună cu Grecia. 

Ministrul a fost la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Tineret de la Lausanne (Elveția), și i-a prezentat propunerea lui Lefteris Avghenakis, adjunctul ministrului sportului din Grecia.

”Am vorbit despre perspectiva candidaturii comune la Euro 2028, o candidatură care ne va permite să continuăm procesul de îmbunătățire a stadioanelor și a infrastructurii sportive și ne va da încă o dată ocazia să ne afirmăm pe harta sportului internațional de înalt nivel din postura de gazde.

În plus, ne putem folosi de experiența pe care o vom dobândi cu organizarea EURO 2020 pentru a construi un dosar solid de candidatură, contribuind astfel la sustenabilitatea proiectelor sportive și la dezvoltarea pe termen lung a sportului românesc”, a spus Ionuț Stroe.

Ediția de iarnă a Jocurilor Olimpice de Tineret se dispută între 9 și 22 ianuarie. România este reprezentată de 35 de sportivi.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News