Fotbal Intern· 2 min citire

Ultimul meci al etapei 3 din Superliga, Universtitatea Craiova - U Cluj, este o repetiție înainte de returul din Conference League

Universitatea Craiova

Universitatea Craiova

Scris de Ion Gabriel Publicat: 28 iul. 2025, 19:45

Ultimul joc din etapa a treia începe la ora 21:00 și aduce un meci între două formații aflate între două jocuri de Conference League.

Ambele echipe au acumulat câte 4 puncte

Alb-albaștrii au început campionatul cu meciuri foarte spectaculoase. După un 3-3 cu UTA, în care oltenii conduceau cu 3-0 în minutul 80, a venit un duel câștigat acasă, 3-1 cu FC Argeș. Joi, Universitatea a cedat cu 1-2 la NK Sarajevo, în prima manșă din turul II al Conference League.

Echipa lui Mirel Rădoi putea fi învinsă mai clar, dar în același timp a ratat o uriașă șansă prin Crețu, pe final. Șapte din ultimele opt meciuri oficiale ale „juveților” au avut cel puțin trei goluri marcate și ambele formații aflate pe teren au înscris, așadar putem aștepta o nouă partidă spectaculoasă.

O victorie le-ar ridica moralul oltenilor înaintea returului cu Sarajevo. Este de notat că în 2025 craiovenii au pierdut o singură dată acasă (1-2 cu Rapid, 2 mai), scrie Superliga.

După ce au renunțat la Andrei Ivan, doljenii au adus un atacant francez, Nsimba, ultima dată în liga a treia franceză, la Aubagne.

Fără eșec în acest sezon

Clujenii au și ei șanse mai departe să se califice în turul III din UECL, după un 0-0 în turul cu Ararat-Armenia.

Formația lui Ioan Ovidiu Sabău a început campionatul cu un 4-1 la Metaloglobus, dar în etapa trecută a consemnat doar un 1-1 acasă cu UTA.

Alb-negrii sunt la cinci meciuri oficiale la rând fără vreun insucces (trei remize și două victorii).

Clujenii au câștigat doar o dată în duelurile directe, din 2014 încoace

Din 2014 încoace, cele două grupări s-au duelat de 11 ori la nivel oficial. Este interesant de spus că alb-negrii au reușit să treacă doar o dată de olteni.

Este vorba de o victorie consemnată chiar la ultimul meci direct, scor 2-1, în play-off-ul campionatului anterior.  În rest, am avut cinci succese ale gazdelor de luni, plus una reușită la loviturile de departajare, în primăvara lui 2024, într-un baraj de calificare în Conference League.

Altfel însă, disputele directe au fost mai tot timpul echilibrate: opt din cele 11 jocuri dintre cele două Universități au adus rezultate la o diferență de cel mult un gol.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News