Fotbal Intern· 2 min citire

Un fost antrenor de la Dinamo profită de haosul din Ștefan cel Mare: ''Îl vreau pe Sorescu!''

sorescu bucurie

sorescu bucurie

Realitatea Sportivă
Scris de Realitatea Sportivă Publicat: 19 apr. 2020, 21:20

Un fost antrenor de la Dinamo vrea să profite de situația haotică de la clubul din Ștefan cel Mare și să îl transfere pe Deian Sorescu.

Vasile Miriuță, fost antrenor al ''câinilor'' și actualul tehnician al celor de la Hermannstadt, a anunțat că vrea să îl transfere pe Sorescu.

Antrenorul sibienilor a precizat că nu are fonduri suficiente la dispoziție pentru concretizarea mutării, însă anunță că îl așteaptă pe fotbalistul de 22 de ani la echipa sa.

"Nu știu dacă îl lasă Dinamo cu 50 de mii. Așa doar să scoată banii cu 50 de mii, dar Sorescu e un jucător foarte bun, chiar și mie îmi place. Și eu l-aș vrea la mine la Sibiu, dar eu nu pot să plătesc o sumă de transfer pentru el.

Doar dacă vine liber. Și pe Dan (n.r. Nistor) s-au dat foarte puțini bani. La valoarea lui, chiar dacă are 30 de ani, e un jucător foarte bun. Dar încă o dată, dacă Dinamo a avut nevoie de bani, l-a vândut pe bani puțini" a declarat Vasile Miriuță pentru ProX.

miriuta
  • 725.000 de euro este cota de piață a lui Sorescu, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com

  • 28 de apariții a bifat Deian în acest sezon pentru Dinamo, în toate competițiile

  • 7 goluri a marcat tânărul fotbalist în acest sezon, 6 în Liga 1 și unul în Cupa României

  • 30.06.2022 este data la care expiră contractul lui Sorescu cu formația roș-albă

  • Actualul sezon este al doilea pe care jucătorul de 22 de ani îl bifează în Ștefan cel Mare. Acesta a ajuns la Dinamo de la Poli Timișoara, în 2018

Deian Sorescu

FOTO: Instagram Dinamo București

Citește și Negoiță iese la atac: ”Am virat peste 3 milioane, nu ce zic lichelele! Dinamoviștii să se miște repede dacă vor clubul!”

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News