Fotbal Intern· 2 min citire

Un fost internațional român exclude o fuziune între FCSB și CSA Steaua: „Sunt mult prea multe orgolii la mijloc”

FCSB CSA Steaua

FCSB CSA Steaua

Scris de Gigi Grigorescu Publicat: 25 mai 2023, 18:59

Fostul atacant Ionel Dănciulescu consideră că este imposibilă o fuziune între FCSB și CSA Steaua, din cauza orgoliilor mari din cele două grupări.

„E imposibilă o fuziune. Sunt mult prea multe orgolii la mijloc”, spune Ionel Dănciulescu

Dănciulescu a jucat la Dinamo între 1995 și 1997, iar după un an a evoluat trei sezoane la Steaua, alături de care a devenit de două ori campion.

A revenit la Dinamo în 2002, unde a jucat până la finalul carierei, în 2013, cu excepția unor scurte perioade în 2002 și 2005 și a sezonului 2009/2010

Fostul atacant exclude o fuziune între cele două grupări roș-albastre. „Nu, e imposibil. Nu cred. Sunt mult prea multe orgolii la mijloc. Este și facțiunea aceasta dură a suporterilor Stelei, adversitatea față de patronul FCSB. Sunt lucruri care nu cred că se pot regla între ei. Plus procesele, nesfârșitele discuții”, a spus el, potrivit sport.ro.

„Am mai spus-o, cred că FCSB este continuatoarea Stelei din punct de vedere sportiv. O echipă care a mers în continuare în campionat, nu a fost desființată, reînființată. Echipa n-a dispărut.

Că Instanța spune altceva, pe mine mă depășesc termenii aceștia juridici, procesele și așa mai departe. Pentru mine, FCSB este continuatoarea Stelei”, a mai precizat el. În prezent, Dănciulescu este director sportiv la CS Dinamo.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Sportivă și pe Google News